Filosofie cu tarate

Rontaind eu la covrigeii cu tarate am inceput sa remarc ca sunt si multe bucati rupte. Si-am inceput sa ma intreb daca in punga sunt bagati intregi si se rup ulterior sau sunt din fabrica rupti inca dinainte de a ajunge in punga.

Pe urma am inceput sa ma gandesc ca noi suntem asemeni acestor covrigei cu tarate. Iesim pe poarta fabricii mai mult sau mai putin intregi si suntem aruncati in viata. Ne nimerim cu alti covrigei si se face o punga cu noi in care trebuie sa ne ducem existenta. Suntem aruncati in toate partile, ne ciocnim de alti covrigei din grup, unii rezistam si ramanem intregi, altii se rup si se fac bucati.

Si ca in viata sunt covrigei care sunt mai la suprafata si sunt alesi primii sa isi afle si sa isi indeplineasca menirea. Altii se ascund mai bine sau sunt mai greu de gasit pentru ca-s pe bucati si dureaza mai mult pana ajung sa fie apreciati. Dar nu sunt mai putin deliciosi ba chiar din contra, sunt mai gustosi tocmai pentru ca sunt mai rari si mai greu de obtinut.

Un singur covrigel nu este de ajuns, munca in echipa este necesara pentru a-si duce sarcina la bun sfarsit si fiecare trebuie sa inteleaga ca nu e singur si trebuie sa lucreze impreuna cu ceilalti covrigei. Cred ca unii dintre ei se simt singuri, de asta ii gasim agatati cu bucati mai mari sau mici dintr-un covrigel rupt. Pentru ca simt nevoia de companie, cauta sa fie impreuna cu un covrigle care sa le dea ideea de normalitate si apartenenta.

Totul e ca bucatile rupte ce suntem sa ne gasim covrigeii cu care ne potrivim.