miercuri, 30 ianuarie 2008

Achizitii noi

Dupa ce am dat iarasi niste bani pe hardware pentru pc, m-am gandit c-ar fi cazul sa iau totusi si ceva haine. Ca doar haina face pe om in societatea superficiala in care traim.
Ceea ce s-a potrivit de minune, am luat la inspectat impreuna cu o prietena magazinul Outwear de pe Decebal. Yep, am fost la cumparaturi ca fetele :)).
Rezultat o pereche de blugi pentru mine, destul de turcesti, sunt curios cat o sa tina. Si ce bluza si-a luat ea, c-a fost misterioasa si nu mi-a aratat.
Ma amuza raportul intre banii dati pe hardware si cei dati pe haine, dar cu un buget de 1500RON pentru haine sper sa il aduc la 2:1.

Dovezi suplimentare

Am prietene, destul de multe, iar ele imi povestesc necazurile lor.
Cea de care vreau sa povestesc acum arata decent (intre alte atribute, are un fund tare misto), ii merge mintea si nu are un job deloc rau. Insa are un prieten, care acela nu este idiot, dar e urat (nu conteaza mult la baieti, de acord), injura in cantitati industriale si mai are si o prezenta olfactiva de ar gaza un sconcs.
Isi iau casa, credite, hartii, alea alea. Raman niste bani in plus. Sconcsul vrea sa foloseasca banii ramasi sa-si mai ia o tampenie la PC. Ok, e vreau sa stiu ce ii ia ei. Pauza, nu primesc raspuns. Daca tot am deschis gura, zic sa ia un LCD mare ca ala macar ii serveste cand lucreaza la PC. A, nu, ca vrea neaparat tampenia ailalta.
Ce ma enerveaza pe mine? Ca ea o sa ii faca pe plac.
Morala? Pai sa nu-ti bagi p* in ea de treaba si sa fii nesimtit ca esti mult mai fericit?

Ordinea corecta

Daca lasi sentimentele sa dicteze ratiunii, vei ajunge sa suferi pentru asta in cele din urma.
Daca ratiunea dicteaza sentimentele, mai ai sanse sa fii fericit.
De ce spun asta? Pentru daca iti iei deciziile pe baza sentimentelor fara sa tii cont de dovezile contrarii, ti-o vei fura cu foarte mult succes.
Incercarile de a ignora realitatea se termina cu realitatea facandu-te knock out.

marți, 29 ianuarie 2008

Un actor grabit

Heath Ledger este unul din actorii care imi place. Ma intristeaza ca a murit atat de tanar, inainte sa aiba rolurile cele mai bune.
De la 10 things I hate about you pana la rolul Joker in noul film Batman a aratat o versatilitate si adaptabilitate atat pentru roluri de comedie cat si de actiune. Mie mi-a placut in The sin eater si Casanova, dar nu am de gand sa il vad in Brokeback Mountain pentru ca nu voi sustine niciodata nici o actiune care promoveaza homosexualitatea.
Pacat, infarct atat de devreme. Era cu un an mai mic decat mine.

Devreme

De ce se scoala pisoiul asa devreme? Pentru ca Taiwan-ul e la 6 ore distanta, de aia.

Disperata pe facebook

Uite asa arata o disperata pe Facebook, ca de alea pe hi5 ne-am cam plictisit nu?
Cu ce sa incep? A bifat acolo ca e single si interesata de barbati, nici nu cred ca mai am de ce sa mai scriu dincolo de acest punct. Imi place mie sa fiu riguros in aprecieri. Iar a bifat in disperare tot ce se putea dori acolo de la barbati. Bine, dar atunci ce e cu pozele naspa puse acolo? Probabil daca nu are un barbat care sa o vada frumoasa si sa ii faca poze misto, de unde naiba sa puna ceva interesant. Nu ca ar avea ce sa vada, mutra nu are, sani nu, poate doar fund misto. Dar daca nu pune poza sa se edifice candidatii la lasat balele pe tastatura, aia nu au cum sa stie.
Dar trebuie sa recunosc ca disperatele de Facebook macar nu arata ca tarfulitele minore de pe Hi5. Si toate sunt mai bune decat distrusa aia de Simona Sensual sau drogata de Cosmina Pasarin.
Traim intr-o societate tare izolationista daca se ajunge la astfel de actiuni pentru un pic de atentie.

De cand nu imi pasa

Pentru un baiat putine rusini sunt mai ingrozitoare decat sa poarte stigmatul ca a fost refuzat de o fata.
Mie nu imi pasa. Si stiu exact momentul cand a incetat sa imi pese. A fost momentul in care nu m-au mai interesat sentimentele ei si faptul ca refuzul ei era urmare a vreunei jigniri a lor din partea mea.
Momentul in care am devenit egoist, iar dorintele mele au devenit cele mai importante.

Ce-o fi cu ele?

Nu imi dau seama daca ma plictiseste sau ma scarbeste sa vad de atatea ori repetate aceleasi greseli.
Femeile altfel destepte se uita dupa ultimii ratati, distrusi si dobitoci. Si nu se invata minte ori de cate ori si-o iau peste bot.
Asta in timp ce niste tute proaste si toante care nu stiu nimic sunt stare totusi sa puna ochii pe barbati inteligenti si puternici, care nu rar au si ceva bani - consecinta a primelor 2 caracteristici.
Asta e un mister pentru mine, cum alea destepte nu-s in stare sa isi aleaga un barbat care sa fie in stare sa le fie alaturi si sa le poarte de grija cand le e greu. Iar alea proaste sunt indeajuns de luminate incat sa puna mana pe unul care sa fie atent si prevenitor cu ele.

luni, 28 ianuarie 2008

Bilant

2 blonde
1 satena
1 roscata
2 brunete
Muierile pe care le-am enervat azi. Blondele au fost cel mai usor. La roscata am muncit cel mai mult.

Motive stupide

Nu a simtit acel "ceva" special. Asa. Bun. Si datile trecute cand ai simtit acel "ceva" special ce s-a intamplat?
Aud? Nu? Nimic?
Atunci spun eu. Ti-ai luat-o pe coaja, aia s-a intamplat. Si-a batut joc de tine cumva. Sau te-a folosit doar ca jucarie sexuala.
Spor la simtit "ceva".

duminică, 27 ianuarie 2008

Pisoi interzis

Sa zicem ca dai peste una bucata matza salbaticutza ce iti trezeste interesul pisoiului care esti. Matza se prezinta dezinteresata si indisponibila. Scoate gherutzele ca sa te alunge.
Esti pisoi ocupat cu altele, ai servici, ai prieteni si altele de facut. Niste zile mai tarziu iar bagi matza in seama. Matza isi da seama de ce, ca doar nu e proasta. Dar scoate din ea o chestie de ramane pisoiul interzis. In opinia ei, pisoiul trebuia sa aiba deja alte matze printre preocupari.
Dumnezeule, ce fel de barbati a intalnit femeia asta de se asteapta ca ei sa isi piarda interesul asa de usor? E clar ca are o parere tare rea, dar ma intreb daca despre barbati care nu sunt in stare sa o aprecieze. Sau e convinsa pe undeva ca nu merita sa fie apreciata? Pisoiul nu intelege cum poate sa fie matza atat de deshteptzica si totusi sa se astepte sa fie uitata sau abandonata atat de usor...

Cursul de schimb

I-a scapat cuiva cresterea aberanta a cursului de schimb pentru euro si dolar? Ma indoiesc.
Este o crestere artificiala pentru ca nu este nici pe departe nevoie de atata valuta incat sa creasca cursul asa de mult. Importurile s-au redus la jumatate si chiar o treime din valoarea celor din Decembrie, iar cererea de valuta a scazut in consecinta.
Dar de ce creste atunci cursul asa de mult? Ar fi bine sa vedem cine profita de pe urma lui. Cei care au salarii marite nu. Pensionarii care au primit niste cresteri la pensie nu. Cei care au credite in nici un caz. Toti pierdem nste bani, in general mai multi decat mai putini.
Cine ramane atunci? Exact guvernul care a dat maririle de pensii si salarii in sistemul bugetar profita si sunt singurii avantajati. Pentru ca ce au dat in RON, iau inapoi cu varf si indesat in euro si dolari.
Cei care s-au bucurat, s-au bucurat degeaba.

Paianjen cu picioare multi

Habar nu am cum se numesc, stiu ca sunt niste paianjeni care apar in casa. Au corpul foarte mic, picioare foarte lungi si ii vad doar in baie.
Am dat peste unul aseara in cada si a trebuit sa imi fac dusul in cealalta baie, pentru ca nu a vrut sa plece. Iar eu nu am vrut sa dau apa peste el, sunt si ei mici si precis sunt folositori pentru ca papa gandaci.
Azi dimineata plecase, dar eram pregatit cu o foaie de hartie sa il iau usor si sa il mut din cada sub chiuveta.
Nu sunt ei adorabili, dar sunt haiosi. Si tare singuratici, nu am vazut decat cate unul o data.

Yahoo mess

Nu stiu ce aia ma'sii are programul asta nenorocit, dar nu i se actualizeaza statusurile. Nu vrea sa afiseze statusuri cu link-uri, nu vrea sa afiseze statusuri fara link-uri.
Yahoo mess e din ce in ce mai p* de program de mess. Si al dracului nenorocit, in webmess si mess din mail merg toate statusurile.

N-are


Si se jura ca nu are silicoane. In opinia mea de expert care am vazut destule filme porno incat sa imi dau seama ca aia e linia de la punga de silicon, pot sa spun linistit ca minte de ingheata apele.

2017 - Prima

Venise iarna, plina de zapada iar viata noastra intrase in rutina. Nu aveam idee de ce faptul ca eu doream sa resping radiatia functiona, dar nu te plangi cand ai macar un avantaj acolo. Chiar ma obisnuisem si nu mai era un efort, ajunsesem sa fac asta in mod reflex. Dar tot nu ne aventuram afara, doar pana la Mega Image sa mai luam provizii. Aveam insa drumuri in alte statii de metrou, care aveau nevoie de decontaminare, ceea ce ne permitea sa facem rost de haine de la Unirii si Aparatorii Patriei de exemplu sau de unelte si ceva materiale de constructie de la Aviatorilor. Era tare ciudat sa mergem in hiper-uri sau mega-uri si sa le vedem goale, fara cozi, fara cumparatori, fara angajati... Luam ce puteam duce. Greu a fost sa gasim instalatori si electricieni, dar cautand prin toate statiile, din vorba in vorba s-au adunat 2 echipe. Cu materialele luate de expeditiile noastre afara au reusit incet incet sa faca reamenajari: un fel de zone de dormit, dusuri, sali de lectura care erau si clase pentru cei mici, chiar si mici infirmerii. Am adunat chiar si carti si DVD-uri, un LCD TV de la Samsung si de 3 ori pe saptamana puneam un film. O data pe saptamana ne duceam la CET-uri sa verificam rezervele de combustibil, dar datorita consumului mult redus stocurile aveau sa ne tina usor pana in vara.
Se poate spune ca eram privilegiat. Pentru ca eram util comunitatii eram primul care isi alegea din mancare, aveam un laptop doar al meu, filme si carti, dormeam cel mai bine si la cald pentru ca eram in centrul grupului intotdeauna. Sincer, imi placea sa fiu privit cu admiratie, dar a trebuit sa pun o limita cand mi-au adus niste sucuri si biscuiti de la Mega Image sa le "binecuvantez". Stiam ca sunt deosebit, superior chiar prin inteligenta si talentul meu special. Dar numai Dumnezeu binecuvanteaza, asa ca le-am scos ideea asta din minte. Cu briceagul meu Victorinox am tras o taietura in palma si le-am spus "Zeii nu sangereaza". Bine, nici oamenii nu se vindeca in 5s dupa o taietura asa adanca, dar am purtat o saptamana mana bandajata pentru aparente. Si da, m-a surprins sa vad ce factor de regenerare am, dar nu m-a mai socat. Insa am inceput sa ma intreb daca nu exista si altii ca mine, nu am indraznit sa deschid discutia asta, era prea devreme si trebuia sa fim uniti nu sa avem un motiv in plus sa fim divizati intre cei normali si aberatiile ca mine.
Doar ca secretele nu raman ascunse mult timp, iar uneori ies la lumina mai repede decat te astepti.
Imi plac duminicile, sunt singura zi din saptamana cand imi dau voie sa ma scol mai tarziu pentru ca sambata organizam o mica petrecere, de fiecare data in alta statie. Un pic de muzica, un pic de dans (si Doamne, cat pot sa urasc sa dansez, dar socializarea este importanta pentru supravietuirea comunitatii). Si trebuie sa mai si dorm dupa o saptamana de colindat si luat decizii pentru ca nici nu mi-am dat seama cand am ajuns cel care hotareste cum se aloca resursele, cine sta de garda, cine merge afara, ce film punem...
Dormeam asa de bine, invelit si la cald cand nici nu stiu de ce m-am trezit. Zgomotul de metal rupt mi-a atras atentia catre intrare si probabil asta a fost ce m-a sculat. Inca cheaun dar in picioare m-am indreptat spre usi. Se zgaltaia baricada facuta de noi iar sunetul de metal rupt,nu, sfasaiat era tot mai tare. M-am uitat in jur dupa ceva care sa poata fi folosit ca arma, dar nu aveam asa ceva. Nu mai eram singurul trezit de zgomot, dar eram cel mai aproape cand baricada a fost spulberata si mese, scaune, dulapuri au plutit in toate directiile. Mie mi s-a parut ca s-au miscat atat de incet si chiar am reusit sa ma dau din calea unui scaun si a unei bucati de mese. Nu a fost nimeni ranit serios, din cate am realizat pe moment. Dar atentia s-a intors repede catre intrare, unde o forma aproape umana se afla in mijlocul resturilor de baricada. Mai corect ar fi spus se afla, pentru ca namila a tasnit foarte repede, un salt neasteptat de mare... doar ca pe la jumatatea lui viteza sa a incetinit foarte mult si am avut destul timp sa ma dau la o parte. Fiind cel mai apropiat am fost prima tinta probabil. Asa am putut sa vad mai bine ce ne ataca, o forma umanoida de peste 2 metri jumatate, acoperita in cateva carpe care lasau sa se vada bratele si picioarele pline de un sistem muscular dezvoltat excesiv, o piele galbuie si aproape solzoasa degete care se terminau cu gheare. Ochi verzi sticlosi si aproape fosforescenti, maxilarul de jos mai proeminent decat cel de sus. Cu un fel de sasait suierat printre colti s-a aruncat din nou catre mine, dar miscarile sale erau atat de incetinite incat nu am avut nici o dificultate sa-i evit ghearele si pumnii cu mici pasi laterali ca sa ma dau din calea sa. Dincolo de panica initiala incep sa imi dau seama ca nu este normal sa ma pot misca atat de repede si sa vad atacurile in ralanti. Dar preocuparea mult mai importanta este faptul ca trebuie oprit iar eu inca gandeam in termeni marimea muschilor duc la puterea loviturii si nu imi dadeam seama cum as putea eu sa castig in fata unui astfel de adversar. In momentul in care m-a ratat cu o directa de dreapta am decis sa imi incerc norocul si sa ma strecor repede langa creatura sa ii car cativa pumni dupa care sa fug deoparte. Era deja in plin avant, eu m-am dat un pic in spate, mi-am ridicat pumnii si am inceput sa lovesc din stanga lui. Prima dreapta a nimerit undeva in ceea ce trebuie sa fi fost abdominalii sai, stanga a prins mai catre plex, seria a doua de lovituri a urcat spre coaste. Ma asteptam sa imi fac praf pumnii si sa imi rup incheieturile, dar macar de as putea sa lovesc indeajuns de tare incat sa ma urmeze afara din statie. Ce bine era daca as fi putut sa transform toata energia cinetica a pumnilor in coastele creaturii si sa le dezintegrez...
Cand am vazut ca isi recapata echilibrul am sarit inapoi, ca sa ma pregatesc sa eschivez un nou atac, ce nu a intarziat sa vina. De data asta am prins 3 randuri de lovituri si pentru ca am gasit pozitie mai buna in dreapta lui loviturile mele de stanga au fost mult mai puternice. Mult mai calm l-am lasat sa treaca de mine si m-am pregatit pentru intoarcerea sa. Doar ca s-a oprit, a mai facut cativa pasi si s-a prabusit scuipand sange.

Andra

Cati vin ca sa citeasca si cati vin in speranta ca vor gasi o poza care sa arate cat mai mult din sanii foarte frumosi pe care ii are donsoara in cauza?
"Cum, mai si scrie?! N-am observat..."

Nihasa TM

Ma uitam la blog-ul lui Nihasa acum niste saptamani si nu puteam sa nu remarc ca toata imaginea sa pe exact asta se bazeaza. Doar pe cat de frumushel se crede ca este.
Ca sa nu ii fac prea multa concurenta, o sa pun o poza cu mine facuta la birou cu mine netuns, nebarbierit, nearanjat.

sâmbătă, 26 ianuarie 2008

Scandalurile sexuale

Nu v-ati plictisit de atatea scandaluri sexuale? Profesoare, angajate de banca, eleve minore care se pozeaza sau se filmeza in ipostaze pe care le vor erotice. Casete de sex intre minori sau intre adulti care ajung pe net.
Cand o femeie isi face poze sau filme de genul asta, o face pentru un singur motiv: vrea atentie cu disperare.
Cand 2 (sau mai multi) se filmeaza in timp ce si-o trag asta e problema lor iar legea trebuie sa intervina doar daca sunt implicati minori. Altfel nu e decat treaba lor cum au decis sa isi traiasca viata sexuala.
Iar tampenia asta cu strigat oripilati "scandal sexual x sau y" trebuie sa inceteze pentru ca in cazul in care domnii si doamnele ziaristi nu au aflat inca, lumea se fute si in Romania. Incredibil, nu? Si nici macar nu a fost nevoie sa copiem asta de la americani, pentru ca dupa numarul de romance din filmele porno ei sunt cei care au ce invata de la noi.
Dar lipsa de stiri impinge ziaristii sa caute senzationalul de 2 parale in dormitor. Din punctul meu de vedere nu exista decat 2 situatii:
1 sau mai multe pesoane au avut activitati sexuale cu respectarea legii (persoane adulte au facut sex consensual), situatie in care nimeni nu are de ce sa sara de fund in sus
1 sau mai multe persoane au avut activitati sexuale fara respectarea legii (viol, abuz, minori), situatie in care nu este vorba de un scandal sexual ci de o incalcare a legii ce trebuie pedepsita
Scurt. Fara "scandal sexual" si oprobiu mimat in public in timp ce in privat o freaca uitandu-se la o minora care se fute cu o banana.

Suburban girl

De cand cu Buffy, SMG e una din actitle mele preferate. Dar n-am putut sa ma uit la film mai mult de 2 minute. Imi aduce mult prea mult aminte de un zambet pe care l-am dorit doar pentru mine.
Si dupa atata timp inca mai doare sa imi aduc aminte...

joi, 24 ianuarie 2008

Fulgerator!

Zilele trecute am luat in fine un Lexar Lightning pentru mine. Wow, chiar e rapid, filmele si fisierele mai mari chiar merg cu 20 de mega la scriere si 30 la citire.
Cele mici ca fisierele .doc de cativa k sunt pe la 3-5 mega, ceea ce este de vreo 10-20x mai repede decat un USB stick fara viteza garantata.
E cel mai rapid USB stick pe care l-am avut vreodata.

marți, 22 ianuarie 2008

Crysis

In fine un shooter decent, chiar bunicel. In materie de gameplay si scenariu nu aduce cine stie ce inovatii, ba chiar se poate spune ca urmeaza moda shooter-elor la costum incepute timid de Half Life.
La capitolul scenariu, cine dracu' crede ca o echipa de 5 super soldati este trimisa pentru o simpla misiune de salvare? E clar ca urmeaza sa se intample ceva rau rau.
Numarul de arme purtate este limitat ca numar, doar 2 de asalt plus pistoalele si din cand in cand lansatorul de rachete. Nu mi-a placut ca trebuie sa aleg intre SMG, un AK47 glorificat, SCAR, shotgun, precision rifle si minigun 2 pe care sa le iau dupa mine. Dar macar munitia pentru ele o car dupa mine si daca schimb arma am deja munitia ramasa. Adauga poate niste realism situatiei, dar mi se pare incomod si cam ciudat intr-un joc SF in care esti un super soldat. Add-on-urile pentru arme sunt unele interesante ca luneta sau laser-ul pentru tintit (ce de headshot-uri am bagat dupa ce am facut rost de laser de la prima SMG) si lansatorul de grenade sau inutile, ca sageata tranchilizanta si amortizorul cu care nu am ce face.
Adversarii sunt in principal coreeni de toate marimile si culorile, dar mai ales galbeni. Mai trag, se mai ascund, mai arunca o grenada si au mania sa ia locul celui ucis la mitraliera de ajung sa fie un morman de cadavre si ma intreb pe unde mai au loc sa treaca urmatorii ca sa ajunga la mitraliera. Ticalosii poarta armura si pot incasa cateva gloante inainte sa moara. Cu antrenament si laser pointer ii impusc in cap si mor instant, cu exceptia unora dintre cei care au casca pe care le-o zbor cu primul glont iar al doilea ii trimite dupa ea.
Vehiculele sunt utile doar pentru turetele de pe ele si protectia suplimentara - dar daca nu esti atent si explodeaza cu tine in ele se considera ca au murit. Pentru deplasare maximum speed este mult mai rapid, periculos de rapid chiar pentru ca te poate arunca in mijlocul unui grup de coreeni.
Spre sfarsitul jocului dai de niste extraterestrii, care sunt mai greu de ucis... dar daca trebuie, trebuie :D
Sunetul este decent, dar armele mi se pare ca suna un pic... gol si nu se simte fiecare glont, cum loveste. Grafica este de exceptie, noroc cu 2xHD3850 si un Q6600 dar chiar si asa setarile high pun dificultati uneori. Inteligenta artificiala nu e rea, dar misiunile sunt cam standard omoara aia rai si apasa pe buton, cea in care il protjezi pe Prophet este cea mai reusita de pana acum - si acolo am ramas deocamdata.

Colega buna

Nu mai stiu cu cine ma discutam, ca pentru a fi sexy nu este nevoie sa fi frumoasa.
Dovada mai clara decat una din colegele de la birou despre care nu se poate spune ca e frumoasa, daca stau sa ma gandesc bine, nu cred ca exista. Pentru ca desi nu e frumoasa, tot as rula benchmark-uri si teste in toate rezolutiile pe ea.
Oh well, I'll burn in hell for my thoughts.

duminică, 20 ianuarie 2008

Sondaj de opinie

Mini sondaj de opinie printre muieri pe care le stiu, ce cred ele despre mine:
persoana rea, pentru ca recunosc ca in mod normal as fi fericit cand altii si-o iau pe coaja
pisoi rau si antipatic pentru ca nu ma las
persoana care traieste ca sa puna la colt pe altii cu greselile pe care le fac
Moment in care m-am oprit, am zis ca am facut destule progrese spre idealul masculin la care ofteaza muierile. E cazul sa ma odihnesc un pic, mai sunt multe de facut pana sa ating targetul de decadere pe care mi l-am propus.

Inghetat

n-o cunoasteti: nu vrei sa-mi raspunzi?
Alex: nu-s bine dispus
n-o cunoasteti: ce-ai patit?
n-o cunoasteti: o matza e de vina?
n-o cunoasteti: nu vrei sa-mi spui?
Alex: nici o matza :|
n-o cunoasteti: atunci?
Alex: si placa aia de retea a cedat de tot
n-o cunoasteti: de la laptop?
Alex: nu mai gaseste nimic
n-o cunoasteti: si nu se poate rezolva?
Alex: ma enerveaza
n-o cunoasteti: maine o sa ai una noua, nu?
Alex: asta trebuia sa fie cea noua
n-o cunoasteti: vorbeam de placa de retea
Alex: si eu la fel
Alex: asta merge in blog :))
n-o cunoasteti: ?

Oare cand exact am devenit atat de rece incat sa ma enerveze mai mult placa de retea care nu merge decat ca n-am nici o matza sa ma toace la cap si sa ma terorizeze cu nimicurile ei?
Uneori cand vad pe cate o matza cum isi pregateste singurul esafodul pe care sa isi execute sufletul din cauza vreunui idiot... aproape ca simt compasiune. Poate pentru ca am facut si eu asta candva. S-ar putea sa mai fi ramas ceva sub gheata si sub cenusa. Desi de cele mai multe ori imi pare bine sa vad cum sufera, doar asa are cum sa inteleaga ce a gresit si ce trebuie sa faca diferit la urmatoarea relatie. Si imi pare bine pentru ca ma simt razbunat, pentru ce am incasat eu.
Da' al dracu' sa fiu daca mai am de gand sa muncesc eu sa ma lupt cu suspiciunea "ei" ca sa repar ce-a ucis in sufletul ei altul. Nu e chestie de marfa la mana a doua, oricum dupa niste cm e ca noua, da' e numai vina ei de fapt ca n-a ales mai bine. Toate femeile astea nu au mame? Alea ce pazesc, nu le invata sa aiba grija cum sa judece barbatii? Parca sunt bolnave, au 3 faze ale evolutiei:
intai le place cretinul cel mai dragut din comunitatea in care se afla, care o inseala cu cea mai buna prietena
pe urma ala care are masina si bani, care o inseala cu tot ce prinde
si intr-un final dintre toti a ramas doar ala ciudat si tacut din grup, care nu e popular, nu curg banii de pe el si nu mor femeile dupa el, singura calitate e ca inca nu si-a batut joc de ea.
Acum nu putea sa o duca mintea de la inceput sa se gandeasca ca tona aia de filme pe scenarii de genul asta pe care le-a vazut si tot rasvazut si cartile de amor pe care le-a citit au vreo baza in realitate? NU!
De ce dracu' or fi asa cu capul in nori? De ce rabda atatea magarii in speranta ca dobitocul lor se va schimba?
Ok, esti un tip decent, nici prea prea si nici foarte foarte. Nu crapa oglinda cand te uiti in ea, bani de un weekend la munte ai, nu te doare mana sa ii iei o floare sau o melodie de pe net. De ce trebuie sa minti, sa joc teatrui si sa manipulezi ca sa primesti ceea ce este de drept al tau? Chiar daca este pentru binele "ei", tot murdar te simti pentru ca trebuie sa fii la fel ca altii.
In vremurile noastre nu mai are sens sa fii gentleman sau domn. Femeile din ziua de azi sunt niste curve in calduri a caror constiinta cauta si accepta si cea mai mica scuza, orice doar sa se futa. Sau oare chiar sunt atat de disperate dupa un pic de atentie si afectiune? Pentru ca in mod sigur o cauta in toate locurile gresite si nu unde o vor gasi.

sâmbătă, 19 ianuarie 2008

Nu merita

Cum stii ca ai dat peste o terorista mica si suspicioasa care sa vrei sa ii fi ostatic? Pentru ca sunt multe femei zurlii, zapacite sau duse cu pluta care nu a idee de valori care conteaza in timp. Genul de femei care vad un idiot o data in viata lor si au decis ca ala e pentru ele, nebunele astea trebuie evitate pentru ca sunt periculos de incapatanate chiar daca tu esti idiotul pe care au pus ochii.
Nu, vrei o fata care sa fie mai intreaga la cap si mai normala. Intrebarea este cum iti dai seama peste ce ai dat fara sa investesti prea mult in timp, bani sau sentimente (da, si baietii au sentimente). Cel mai probabil este sa nu pice pe spate cand te vede prima oara, mai ales daca esti un tip decent si normal. Asa ca fa un pic de efort si asculta ce spune, nu se poate sa nu iti dea indicii despre preferintele ei in materie de carti, muzica sau film. Nu o interoga, lasa discutia in grup sa mearga. Ai grija sa ceri id-ul ei de mess sau adresa de mail, iar daca ti-ai adus tupeul dupa tine cere-i numarul de telefon - ceea ce are avantajul ca arata ca esti clar interesat de ea ca femeie si dezavantajul ca poate nu ti-l da. Eu unul urasc telefoanele, mail-urile imi plac mult mai mult - e mai romantic sa scrii, pentru ca raman in timp si in arhiva.
Daca descoperi interese comune, exploateaza-le. Nu te apuca sa inventezi ca va plac artisti comuni, prea multa munca si risc pentru o minciuna. Dar ceea ce poti face este sa o surprinzi data viitoare cand va intalniti cu un CD cu muzica sau un DVD cu un filmul preferat sau sa ii dai pe mail o carte in format electronic de autorul preferat. Le-ai vazut pe net undeva si le-ai tras, daca vii cu originale de la magazin una la mana ca o sperii, doi la mana ca presupui ca ea nu e in stare sa isi cumpere singura originale si oricum e prea devreme sa cheltui genul ala de bani. Un singur CD sau DVD este de ajuns ca sa arati ca ai tinut minte de interesele ei, chiar daca gasesti mai mult. E o idee buna sa povestesti ce ti-a placut tie la ce i-ai gasit, si mai ales ce nu ti-a placut. Trebuie sa ai ceva care sa nu iti placa, vrei sa te vada ca pe un barbat cu idei proprii, nu esti prietena ei cea mai buna care nu are un gand original.
Dupa care e cazul sa ii spui ca vrei sa o vezi si in afara grupului de prieteni comuni, doar pe ea, pentru ca... nu ar trebui sa fie greu de gasit un motiv. Daca spune da, foarte bine. Daca nu, asta este, pierderea ei ca nu stie sa aprecieze un tip care a fost in stare sa o asculte si sa preia initiativa. Sa faca ceva dragut pentru ea.
Si nu te-a costat sa afli asta decat 15-20 de minute timpul sa gasesti pe torrente, emule sau altundeva ce sa ii dai, un blank si o conversatie. Uneori preferintele in materie de muzica sunt mai de nisa, si atunci dai o raita pe itunes sau alte magazine de muzica. Google te ajuta sa gasesti orice, eu am avut destul de recent un cantaret reprezentat doar de cateva albume pe torrente si emule dar restul le-am gasit la un magazin online de muzica tinut de un rus. Doar 10 euro pentru o chestie draguta, chiar daca n-am obtinut ce voiam. Daca scoti o tipa in oras bugetul este considerabil mai mare, intai sa arate ca apreciaza gesturile nu banii.
Mi-aduc si acum aminte de un parfum de 50$ pe care l-am dat cadou acum niste ani ca sa imi arat intentiile. Nu regret banii, regret faptul ca am ajuns un cinic care se bucura cat a reusit sa scada costurile.

MSI si wireless

De cand am laptop-ul meu, which I love dearly pentru ca e asa mic si oranj si e doar al meu, am vrut sa fac 2 chestii pentru el:
sa ii mai pun 1Gb de memorie
sa ii schimb placa de retea cu un model care are si bluetooth integrat
Saptamana asta mi-am facut timp sa il iau dupa mine si l-am lasat la operat la service. Din pacate cu succes partial pentru ca placa de retea nu stiu ce dracu' are dar pierde conexiunea, o gaseste, laptop-ul ingheata si nu mai raspunde decat la butonul de stins. Cu un USB stick wireless de la MSI luat de mine prin antichitate pentru folosit prin casa in caz ca era vreun PC in plus de bagat in retea merge netul, merge download-ul... tot. Stabil, fara blocari, fara deconectari, fara probleme.
Asa ca e cam clar ca MSI-ul o sa isi primeasca placa aia de retea inapoi, nu se poate sa nu fie stricata. Mai nou nici nu mai gaseste reteaua in timp ce stick-ul trage foarte bine mersi de pe torrente.

joi, 17 ianuarie 2008

Din greseala

Incredibil, jumatate din romance raman insarcinate din greseala. Adica au facut sex din greseala? Ca nu prea inteleg eu cum vine asta "din greseala". Restul articolului nu spune decat ce % din femei nu stie sa foloseasca Google ca sa afle ce au de facut.
Asta e pe langa cugetarile adanci de genul "Incredibil, a nins iarna!".

miercuri, 16 ianuarie 2008

Eminescu

Avand in vedere ca a fost un drogat, un curvar, un nebun care a murit de sifilis la balamuc singura concluzie care se poate trage este a fost singurul si cel mai mare artist al Romaniei.
Nimeni nu-si aduce aminte de Alecsandri care a fost un domn.

Rippere Xilisoft

Da' programelele astea de conversie Xilisoft de la un format la altul nu stiu sa foloseasca toate core-urile unui procesor Q6600? Sa faca rippari dintr-o data, nu una pe rand?!
Software prost facut, ce naiba o fi asa greu sa detecteze 2 sau 4 core-uri si sa lucreze pe toate o data din job-urile de ripping pe care le are?

Rebranding

Pisoiul supara matze. Si vulpitze. Si veveritze.
Daca n-a mers cu strategia de vanzare de anul trecut a regandit planul de marketing si a procedat la un rebranding si reducerea serviciilor oferite gratis la achizitionarea produsului care este pisoiul pentru a reduce costurile. Astfel prin reducerea gamei de servicii oferite a marit penetrarea in piata creind o cerere activa si dispusa sa plateasca pentru prestatii in trecut gratuite.

Promotii

Uite asa si asa se face o promotie la o placa video. Nu ca producatorii ceilalti care iti vand placa momind cu poza jocului, Leadtek chiar iti da jocul ala care iti place. Unora le plac cursele de masini, altora shooterele. E alegerea clientului, asa cum si trebuie sa fie intr-o economie de piata solida.

marți, 15 ianuarie 2008

Merita

Stiti de ce sufera femeile in dragoste? Pentru ca merita, de aia.
Am o colectie extinsa de zapacite care se plang din nspe motive despre idiotul lor. Nu le baga in seama, nu le asculta, nu le pasa de problemele lor, le vrea doar pentru sex, le inseala, nu are bani, e zgarcit, e gelos, nu e gelos samd. Le-am auzit pe toate, de mai multe ori.
M-am plictisit si mi-a ajuns sa tot ofer suport moral. Nu le face nici un serviciu sa aiba un umar pe care sa planga. Sa le consolezi nu le serveste decat sa isi prelungeasa agonia. Vin, trag o tura de plans pe umarul tau si se simt mai bine si mai optimiste, increzatoare in viata. Dar ce faci de fapt? Le dai forta sa se intoarca la ala care le face sa sufere, le faci rau si le condamni la un cerc vicios.
Nu, ceea ce trebuie sa faci este sa ii dai cateva palme peste ochi sa se trezeasca la realitate. Esti proasta, suferi pentru ca il lasi sa te chinuie. Nu, nu se va schimba niciodata. Nu, nu va vedea niciodata si nici nu va aprecia cate faci pentru el in pat, in bucatarie, in cada si pe unde il mai satisfaci.
Intelege ca suferi pentru ca meriti sa suferi. Si meriti pentru ca esti oarba si nu esti in stare sa apreciezi ce ai. Iti meriti soarta pentru ca esti femeie si ispasesti pacatele tale sau ale alteia care trebuie sa afle acum cum e sa oferi tot ce esti si ce ai ca sa primesti un maret ignor. Adu-ti aminte de fraierul din liceu sau facultate sau de la servici care iti cauta in cornite. L-ai vazut ca te place, pentru ca proasta ca noaptea sa fii si tot iti dai seama. Ai profitat un pic, dar nu te-a dus mintea ca ai putea sa profiti tot restul vietii. Cand ai de gand sa te maturizezi si sa inveti sa judeci oamenii dupa ce fac si nu dupa ce spun? Cand ai de gand sa inveti sa alegi, sa aprecieze corect valoarea? Si pe urma se intreaba de ce au ajuns singure la 30 de ani, fara sot si fara copil. Sau mai rau, fara sot dar cu copil.
Invata sa il testezi. Lasa momeli, formatia preferata, actorul preferat, autorul de carti. Daca iti aduce ceva din domeniile despre care stie ca te intereseaza, pastreaza-l. A fost in stare sa te asculte, sa tina minte ce ai spus si sa piarda niste timp/bani ca sa iti faca o mica placere.
Uita-te la el, daca stie sa dea din gura, sa dea bani la restaurant, sa danseze... treci mai departe. Sunt sanse mult mai mari sa fie un egoist interesat doar de el si tu nu esti decat o bifa pentru ego-ul lui.
Ia vezi unde e acum fraierul ala din liceu care tocea cartile si lua note mari. Probabil a ajuns vreun manager, vreun director pe undeva cu avantajele de rigoare. Si unde e acum smecherul ala cool dupa care te scurgeai in liceu tu si restul de proaste ca tine? Spala geamuri cu ora pentru fraierul de care radea ca nu e in stare sa bage o minge in poarta.
Aveti idee cati barbati decenti, care sa nu se uite la tine ca la o bucatica buna sunt pe lumea asta? Nu? Va spun eu ca-s -1. N-o sa-l gasesti pana nu esti in stare sa il vezi. Lasa plansul din cauza aluia pe care singura ti l-ai ales, cauta-ti pe unul in stare sa te aprecieze.
Pacat de tine si resursele irosite. Dar cat timp mintea asculta de toate prostiile indrugate de inima asa va fi.

Pufusor

>:P
Auzi la ea, cat tupeu. Pufusor! Sunt un puf mare si frumos, foarte multumesc frumos.
Cum nu se poate mai departe de un puf mic si delicat.
Puf mare si puternic, tremura muntii cand pasesc eu.

duminică, 13 ianuarie 2008

The 4400

Un serial destul de misto. Pacat ca e copiat din X-Men cu nerusinare. Singura realizare e ca e facut sa il inteleaga si dobitocul american.
In rest, absolut nimic original. Cam indoit cu apa, fara cine stie ce efecte speciale si puteri cool. Din punctul meu de vedere nu e indeajuns de SF.
Si cat de dobitoci pot sa fie doar ca sa mareasca dramatismul cand era mult mai simplu sa ii anuleze puterea de a infecta cu promicina in loc sa il omoare. Niste retardati.

Pis, pis

"Pisicuta pis-pis-pis
Te-am visat azi noapte-n vis
Te spalam, te pieptanam,
Funda rosie-ti puneam

Dara tu te-ai maniat,
Pe obraz m-ai zgariat
Pisicuta, pis pis
Vezi cat esti de rea?"

Da, e cu sens special. Toata lumea ar trebui sa fie fericita. Cine-a visat pentru ca a fost dragut si a facut ce trebuie si ce simtea. Si matza pentru ca a fost rasfatata si pe urma si-a afirmat independenta.
Acum daca ar veni singura sa fie rasfatata... chiar daca asta inseamna sa mai dea o labuta.

Terapie pentru draci

Sunt destul de sigur ca sunt ciufut si cu ceva draci. Aveam alternative mai placute prevazute pentru weekendul asta. The 4400 si sa ma joc cu placile mele video noi nu e chiar mizerabil, dar totusi multiplayer cu oponent uman e mult mai bine.
Dar asta deschide discutia pe subiectul ce inseamna sa fii om. De care nu am nici un chef.

sâmbătă, 12 ianuarie 2008

Crossfire

Cum ziceam acum cateva zile, am luat si a doua placa video Gecube HD3850 ca sa fac Crossfire. Instalarea este foarta simpla: bagi placa a doua, o alimentezi, pui conectorul si bifezi Enable Crossfire in Catalyst Control Center.
Teste de performanta am facut cateva:
3DMark06 default, crestere de 27% la scorul final desi rezultatele testelor intermediare au fost de 50-100%
Crysis, crestere 12% la 1280x1024 setari medium
Unreal Tournament 3 pe high in Crosfire scade performanta de la ~52fps in single la ~36fps. WTF?! Si mai ciudat e ca pe medium in single are ~75fps iar in Crossfire se comporta normal si are ~100fps.
Timeshift nu merge in Crossfire, defecte de afisare pe tot ecranul
Sunt foarte dezamagit de Gears of War care nu merge cursiv 1280x1024 pe high in Crossfire, s-ar putea sa aiba acelasi comportament pe care il are Unreal Tournament 3 din cauza ca e bazat pe acelasi engine. Pe medium merge cu 60fps in Crossfire, asta s-ar putea sa fie din cauza optiunii care limiteaza numarul de cadre pe secunda la maxim 62. Dezactivata ar trebui sa creasca si mai mult, dar nu am gasit-o inca in Gears of War. Dupa ce mai fac niste teste cu FRAPS pun cifre pentru single si Cross in Gears of War si Hellgate. Daca am chef.
Concluzia e ca deocamdata scalarea in Crossfire este foarte proasta iar a 2-a placa video nu merita luata pana cand driverele si jocurile nu-s in stare sa o foloseasca.

Mi-am adus aminte

Prea mult timp liber, asa ca o sa ma laud un pic. Am in fine termopane in sufragerie, ar trebui sa ajute ceva la pastratul temperaturii in camera si vara si iarna. Si sa faca economii la curentul electric, reducerea poluarii si a risipei de energie electrica sunt importante pentru mine.
Luni am din nou planuri sa fiu dragut, de data asta doar folosindu-ma de bani ca sa cumpar ce piese mai e nevoie pentru PC-ul unei persoane importante. Evident o placa de baza MSI, un P35 Neo2-FR si niste 3GB memorie A-Data Vitesta. Placa video deja este, hard disk-uri si restul de piese sunt de la sistemul vechi iar procesor o sa-si cumpere - trebuie respectata si independenta ;)
...
Socoteala din casa nu s-a potrivit exact cu cea din targ, P35 Neo2-FR au avut succes si nu mai erau sa am de unde sa o iau. La transportul urmator.

No date

So I had a choice. Lie (not telling the truth is still a lie, no use getting technical about it) and get a date, maybe. Or don't lie and be clean about it. No pretense, no bullshit.
Oh well, time to go back to The 4400 after all I got only all weekend to see all the 4 seasons.

Damn

Am uitat ce aveam de scris.

El trafficante

Pisoiul este un dur, un periculos, un contrabandist si un mare distribuitor de... ciocolata. Da! Credeti ca e usor sa aduci atatea zeci de bucati de ciocolata Milka, pentru toti clientii si in toate aromele? Vama trebuie fraierita, politia ciocolatei e pe urma celor care vand marfa mai buna decat porcariile care se gasesc in magazine si hiperuri. Nu le convine sa aiba concurenta la produsele lor de proasta calitate, expirate si scumpe.
De Craciun a avut o comanda maricica si a fost la limita, dar a primit-o la timp si a livrat si clientilor si prietenilor care au avut nevoie pentru dat cadou. Si mai avea nevoie si pentru el de 15 bucati, sa dea prin firma unde isi are job-ul oficial. Cei mai bine cheltuiti 45 de Euro, toata lumea a fost placut surprinsa si incantata. Ciocolata buna are efectul asta uneori, vorbim aici de ciocolata misto adusa din Viena.
Preferata pare sa fie Milka cu biscuite, care imi place si mie. Cea cu iaurt si fulgi de porumb e iarasi la mare cerere. Au aparut si modele noi - cu 3 tipuri de ciocolata in una, cu biscuite si crema de vanilie din cate inteleg eu - foarte bune la gust, si pisoiul stie cum e cand apar produse noi din IT. Trebuie sa le ai pe stoc repede, ca sa fii tu cel care livreaza clientilor si nu altora. Asa ca acum ca se apropie iar mizeria aia de 14 Februarie trebuie sa faca stocuri serioase, mai ales dupa vanzarile pe care le-a avut saptamana trecuta. Noroc ca a avut si ceva stocuri suplimentare, ca s-a dat intr-o veselie.
Si ca orice traficant, pisoiul nu consuma produsul. Produsul se vinde, se da cadou si ocazional se testeaza pentru calitate un sample.

De ce nu ma mira

Femeile sunt tare ciudate.
Le minti se supara, daca le spui adevarul nu le convine.
Nu le bagi in seama esti insensibil, daca te interesezi de ele le iei spatiul.
Vrei sa ajuti le iei independenta, nu vrei nu esti acolo cand au nevoie.
Daca le asculti o faci cu motive ascunse, daca nu esti un egoist caruia nu ii pasa.
Multa rabdare trebuie cu surprizele de care sunt pline... dar uneori merita. Nu cred ca le suportam toanele lor si nici ele nu suporta defectele noastre fara sa aiba vreun interes. De orice fel o fi, tot la niste egoism se ajunge. Cinic? Poate. In mod sigur mi s-a sictirit sa vad ca vorbele sunt mai importante decat faptele, desi toata lumea pretinde contrariul. Eu am facut progrese, macar nu mai cred in povestile care mi se indruga. Eu fac altfel, acord un pic de incredere pe credit. Daca mi se intoarce cu dobanda, mi-am scos investitita. Daca nu, asta este, macar nu a fost cine stie ce mare investitie. Esentialul este sa nu ai cine stie ce asteptari.
Nu cred in dragoste, n-am nici un motiv. Dar sunt deschis posibilitatii de a ma insela, ar fi o schimbare placuta.
Ce vor femeile? In lipsa unor dovezi concludente pentru contrariu, sa fie mintite frumos.

marți, 8 ianuarie 2008

Revelion update

Unul din prietenii la care am fost de Revelion are varsat de vant, ceea ce inseamna ca exista posibilitatea sa fac si eu. Din fericire sunt vaccinat, destul de bine hranit, n-am stat bot in bot cu personajul asa ca sansele sunt mici. Nu se stie niciodata totusi.
Credeam ca bolile astea au fost eradicate de mult, dar se pare ca nu. Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.

Planuri de calatorie

Anul asta voi merge la CeBit, ceea ce inseamna ca trebuie sa fac ceva achizitii. Lista incepe cu 2 acumulatori pentru camera foto si mai contine si un costum de haine nou. Pisoiul se va intalni cu personaje importante, asa ca trebuie sa se faca prezentabil.
Sper sa fie timp sa scriu pe tema asta in blog chiar de acolo.
Aveti timp destul zic eu sa faceti papusele voodoo cu avioane si sa infigeti ace in motoarele lor, nu?
Si pantofi, trebuie sa imi iau pantofi noi

Turism

Cica atat s-a cheltuit de sarbatori. Eu sunt mai curios cati bani au primit de la turistii romani doar bulgarii. Partea cu Valea Prahovei se leaga foarte frumos de un alt articol facut ca sa umple foaia (incredibil, si turistii straini respira oxigen si chiar au mancat preparate traditionale romanesti)
Intrebarea e de unde au avut 250 de Euro aia din R.S. Moldova.
Nerecunoscatorii astia care sunt romani ca sa primeasca cetatenia si pe urma sa o intinda undeva prin UE dar care daca ii intrebi ei nu vorbesc romaneste ci moldoveneste ar trebui expulzati. Cei care au treaba in Romania sa intre cu pasaport si viza, nu ca-n branza acum. Si in timp dupa ce fac dovada unui loc de munca stabil sa poata aplica pentru cetatenie.
Eu chiar nu inteleg de ce ne doare la basca de ei si nu-i lasam sa moara de foame in jegul ala de tara al lor.

Cand ma fac mare

Cand ma fac mare vreau sa fiu exact ca tipul ala care a facut-o pe Andressa sa planga aici.
Pe bune, astfel de personaje sunt un exemplu de urmat de toti barbatii pentru ca alternativa sa fii Fraier Sprite nu-ti aduce nici un castig.

Shaorma de motan


In rolul principal Mr. Bilbo. Acum doarme cu capul pe piciorul meu si o labuta peste ca sa fie sigur ca nu fug.

luni, 7 ianuarie 2008

The kingdom

Sau Regatul, un film despre arabi teroristi care ca de obicei au ceva impotriva Statelor Unite. Ei presteaza un atentat, americanii mor si drept urmare apare agentul FBI care vrea sa investigheze. Un mic santaj si i se permite sa vina in Arabia Saudita sa investigheze. Ceva clisee arabe (femeile acoperite de exemplu) plus unele americane (agentul FBI care incalca protocolul la dineul oficial si convinge un print obscur sa il lase investigheze cum vrea). Final fericit, teroristii sunt gasiti si eliminati. Urmariri, explozii, impuscaturi samd cum trebuie pentru un film de actiune.
Dar ultimele secunde schimba tot sensul filmului, pentru ca arata atat de clar ca diferenta dintre bine si rau nu e deloc atat de mare pe cat ne place sa credem. Si pentru asta mi-a placut.

duminică, 6 ianuarie 2008

Sydney White

O comedioara in aparenta fara pretentii bazata in parte pe povestea Alba ca Zapada. Avem o pustoaica interpretata de Amanda Bynes, care ajunge la colegiu. Peripetii, aventuri, bancurile si gagurile rigoare.
Interesant este mesajul un pic ascuns, filmul fiind atat o satira mai subtila la adresa sistemului politic american (in care e foarte posibil ca neavand majoritatea voturilor exprimate sa ajungi totusi presedintele SUA) cat si in mod evident la adresa sistemului elitist al fraternitatilor si suroritatilor. Protagonista noastra este ancorata in realitatea politica a campusului universitar, stie unde sa isi caute alegatorii si care sunt problemele reale pe care trebuie sa le rezolve dupa ce castiga. Probabil se pierde pe cei mai multi privitori faptul ca departarea dintre antagonista egoista si elitista si alegatorii sai duce la pierderea alegerilor de catre aceasta.
Antiteza intre cele 2 personaje este evidenta, pe de o parte personajul negativ initial popular, dar superficial si preocupat de satisfacerea intereselor elitelor deja privilegiate (si mai ales a intereselor proprii) si pe de alta noua intrata in scena politica cu o cota a popularitatii in crestere datorita apropierii de masa alegatorilor. Cele 2 fete simbolizeaza pozitiile si interesele diferite din viata politica americana, clivajul intre clasa politica si cei pe care ar trebui sa ii reprezinte si sa ii serveasca.
Mesajul filmului este pozitiv: prin munca de echipa si organizare se pot obtine rezultate mult mai bune decat prin initiative concepute singular si egoist. Si vrajitoarea cea rea poate fi infranta, in final toti primesc ceea ce merita.

Promotii de sarbatori

In comertul online romanesc sunt la mare concurenta mai multe magazine, cele mai cunoscute dintre ele pentru IT fiind Emag si PcGarage.

Emag a reusit sa aiba proasta idee a promotiilor cu ceas, cateva produse cu un pret promotional dar numai timp de o ora. Dupa care se anuntat din ce categorii de produse va fi urmatoarea promotie. De ce a fost idee proasta? Mai multe motive:
  • clientul are nevoie sa stie un pret clar, nu sa aiba discutii la factura ca a fost inainte sau dupa promotie si ca se aplica sau nu pretul
  • clientul are nevoie de ceva sigur, nu sa dea comanda, sa plateasca cu cardul si pe urma sa afle ca nu mai e in stoc
  • promotiile au fost prost facute intrucat succesul lor a fost foarte limitat, stocul afisat a aratat clar asta
  • promotiile s-au repetat, la aceleasi produse aceleasi discounturi in zile diferite, o promotie care se tot repeta nu mai are nimic deosebit si nu intereseaza pe nimeni
  • promotiile nu se face pe o ora, eu am incercat in mod intentionat sa urmaresc cat mai multe, dar nu am putut face asta de sarbatori pentru ca am avut si altceva mai important de facut decat sa pierd timpul pe un website
  • implementarea tehnica s-a facut prost, diferentele dintre pretul normal si cel promotional erau calculate gresit, pretul promotional a fost mai mare decat cel normal
  • promotii de pret si promotii in banner-ul central de pe prima lor pagina, prea multa informatie pentru client, ceea ce face promotiile mai greu de urmarit si reduce efectul lor.
  • produsele pentru promotie au fost alese aiurea, nu e nimeni interesat sa ia de sarbatori multifunctionale in cantitati mari, DSLR-urile au un public tinta mic, software si jocuri nu ia mineni decat piratate de pe net
In general este o idee proasta sa faci promotii pe baza de pret cand exista Altex, Carrefour, Real si alte lanturi care fac acelasi lucru. Promotii bine facute erau camera foto + card gratis, LCD-TV+DVD player de DIVX, DVD player+film pe DVD, laptop+1GB SO-DIMM in plus, laptop+varii accesorii, sisteme de sunet+CD colinde cantate de Hrusca, telefon mobil+card de care merge la el, telefon mobil+cartela valorica de vreun fel. Si multe altele, la astea m-am gandit eu in jumatate de minut. Un singur produs gratuit ajunge, mai multe e prea mare rasfatul si incepe sa fie prea greu de urmarit de client.
Sigur ca exista argumentul ca la unele produse s-a epuizat stocul promotional. La cate dintre ele si care? In afara de un sistem de navigare cam antic dar oferit la un pret foarte bun nu am vazut nici un alt produs cu stoc epuizat. Si acel GPS era probabil in stocul lor de niste ani si au zis sa le marite alea cateva bucati care mai erau. De fapt nu am vazut nici un produs care sa aiba stoc epuizat macar 10%.
Vanzari foarte mari au avut precis, dar sunt convins ca nu la produsele in promotiile de o ora, ci la produsele din promotiile din banner. Pentru ca in banner produsul se vede mult mai bine decat in marginea paginii unde nu ii apare nici macar numele intreg. Daca inlocuiau produsele din banner cu cele din promotiile de pret atunci aveau chiar o vizibilitate buna.
Si desigur bonus puncte pentru Emag pentru nepublicarea comentariului meu pe blog-ul lor despre greselile tehnice in cadrul promotiilor. Per total promotiile Emag am reusit sa le ignor usor, nici una nu a reusit sa ma faca sa cheltui banii.

PcGarage au stat in banca lor, au facut ce au stiut ei mai bine. Un produs pe zi la un pret mai bun. Genul asta de promotie il inteleg mult mai bine, este usor de urmarit pentru mine ca client dar si pentru ei ca firma. E fara constatari de genul "da' stai, la ce ora a fost comanda? la ce pret il facturez?" "comanda mea a fost intai, eu iau ultimul de pe stoc sa il dau clientului". Au ales produse strict pentru PC-uri, au avut preturi ok la ele. Iar la unele chiar a fost greu sa rezist, dar iau eu alta data hard disk si memorie cand chiar am nevoie. Ce nu mi-a placut la PcGarage:
  • felul cum au plimbat pretul la Intel Q6600, pretul unui produs aflat in pagina de promotii nu ar trebui sa se miste sus-jos mai ceva ca un yo-yo
  • preturile lor promotionale facute din topor, pretul produsului cu .99 in coada cand sau termini pretul cu 9 curat cand e peste 100RON sau .9 cand e sub
Si povestea aia de pe blog-ul lor? Adica dupa ce ca te fura unul din angajati, mai pui si asta pe blog ca sa intrebi ce sa faci. Un faux pas colosal pentru ca daca tot ai fost prost si te-a furat, nu trebuie sa fii si fudul sa te lauzi cu asta si nici de-a dreptul slab de minte sa intrebi ce sa faci.

Tot scriind mi-am adus aminte si de Ghelir. Care magazin online a inceput bine si chiar a ajuns sa fie copiat de PcGarage cu promotiile de o zi, iar Emag au crezut ca imbunatatesc daca fac promotii de o ora. Doar ca acum Ghelir a inceput sa ofere produse refurbished, produse fara cutie samd. Plus ca sunt niste ciurucuri in de no name-uri din ce in ce mai des. Daca clientul vrea sa ia niste chinezarii sau turcisme existe IDM si altele asemenea. Cum e posibil sa vrei sa fii un magazin serios dar sa te apuci sa vinzi practic produse second hand?

Ca sa nu fiu complet pesimist, cum stiu ca am defectul, trebuie sa apreciez faptul ca macar au incercat sa faca ceva deosebit cu care sa miste pe piata.

sâmbătă, 5 ianuarie 2008

Dragut

Umba zvonul ca zilele astea pisoiul a fost dragut. A durat un pic pana a adunat toate elementele necesare pentru planul sau, dar e destul de multumit de rezultat.
Ce, nu are voie sa arate din cand in cand sa arate asta? Nu as spune ca fost ceva exceptional, dar uneori viata iti face si surprize placute ;).
Dar asta a fost doar versiunea demo shareware a pisoiului, oare versiunea completa ce are in plus?

Cu saniuta

Pentru cine a pierdut faza, a nins. Chiar a nins serios, s-a depus zapada de 30-40 de cm. Laba aia trista de Videanu este socat ca a nins iarna, adica va inchipuiti, cum e posibil asa ceva, sa ninga tocmai iarna?! Probabil vara se astepta sa ninga.
Dar pentru ca a nins si s-a depus zapda am scos saniuta de la naftalina si am plecat in 23 August, sau Gomoiu cum i se spune acum. Drumul ca drumul, dar se cunoaste varsta mea avansata de 29 de ani pentru ca am ajuns deja un pic obosit de la tras saniuta in parc.
Partia de coborare spre teatrul in aer liber nu prea era de folosit, zapada foarte groasa a facut dificila coborarea si era curatata doar pe jumatate. Cea spre lac era mai buna.
Dar intai m-am dus la partia de la locul de joaca principal. Ei, acolo era ceva lume, dar mai mult n00bs. Toti urcau pe mijlocul partiei, cum pot oamenii sa fii asa de imbecili? Partia e pentru coborat cu sania, urcatul se face pe margine. Dar romanul trebuie sa fie imbecil sau nesimtit, daca nu amandoua. Din fericire a fost un golan pe acolo care a pomenit ceva cu voce tare despre secerat toti de pe partie. Unul care semana remarcabil de mult cu mine :D. Le-am facut un serviciu, cineva trebuie sa ii invete niste reguli de bun simt.
La primele coborari a fost un pic aiurea, partia proaspata, iar eu nu am mai fost de mult cu sania, de multi ani. Acum sunt mult mai greu, prind viteza mai mare, dar carmesc mult mai greu. Da' mi-am mai adus aminte cum se face, si am reusit sa ocolesc pe toti genialii care nu stiau sa se dea la o parte de pe partie. Pe unii cam la limita, dar nu am reusit sa busesc decat pe mucos care in loc sa o ia spre marginea partiei s-a bagat in fata mea brusc. Si care dupa ce ca am avut grija sa il lovesc mai mult cu umarul si cu capul in loc sa il las sa incaseze metalul saniei s-a mai gasit sa comenteze.
A fost tare frumos, mai ales dupa ce am inceput sa invat sa prind viteza si ma duceam mai mult decat ceilalti. M-am oprit de cateva ori in marginea partiei cu sania impotmolita :)). Erau cativa caini, dar ei macar stiau sa se dea la o parte din calea saniilor.
M-am uitat la partia de la intrare, cea spre lac. Desi era mai putin inclinata, era mai libera si franam mult mai putin ca sa feresc zapaciti asa ca am prins viteza mai mare si mi-a placut :D. Cand mi s-a facut foame am plecat acasa sa mananc. Acum am febra musculara de la dat cu saniuta, dar nu m-am mai simtit asa bine de ceva timp.
Foarte multi copii mici, poate de 10-12 ani, multi cu parintii. Parintii astia ce treaba au, nu stiu sa isi invete copiii sa se dea cu saniuta? Cand eram eu mic, inainte de revolutie, mersul la sanius era ceva distractiv, de facut cu familia sau prietenii. Sau amandoua. Acum ca avem PSP-uri, Xbox-uri, PC-uri la care parintii nostrii nici nu visau, cablu si zeci de canale, internet, cluburi de fitze mersul pe derdelus nu mai exista. Mi-aduc aminte ca nu erau rare zilele in care pe partie erau poate peste 100 de oameni, copii, parinti, privitori. Iar in IOR erau mult mai multi, derdelusul acela de pe insulita il tin si acum minte pentru ca niciodata nu am coborat de pe el singur, doar cu taica'miu carmind pentru ca eram mic si era mai periculos.
Oamenii uita atat de usor placerile simple ale vietii... bine ca pe mine ma tine memoria :D.

vineri, 4 ianuarie 2008

58

Azi ar trebui sa fac 58 si ma duc cu paladinuta mea mica si batausa in Outland, sa scoata nasul la plimbare. Voiam sa faca 70 in vacanta asta, dar nu a fost timp.
O sa ii fac arme si armuri cu personajul mare, si mancarica buna sa aiba buff-uri serioase ca sa bata bine toti monstrii aia rai.
Si ea o sa faca bijuterii si pietre pretioase si bineinteles ca va farma in draci toate tipurile de primal. Ce-o sa o mai exploateze personajul meu principal >:)

La inceput de an

Va iubesc pe toti, mai ales pe cei pe care va urasc. Muriti in bezna, hai hai!

joi, 3 ianuarie 2008

Colinde si pistoale

Pe pisoi l-a apucat cheful sa aiba colinde romanesti. Nu neaparat ca sa asculte, dar sa fie acolo daca are cumva chef de ele. Si... dezastru, nici un colind romanesc pe trackerele de torrente, nici macar pe cele romanesti. DC++? Nu multumesc, si politia a auzit de el, asa ca nu mai e la moda. Plus ca ma enerveaza ideea sa depind de un singur user, iar hub-uri de DC gasesc foarte greu in timp ce de torrente gasesc usor. Torrentele merg repede, si functioneaza transferul chiar daca sunt picate, cazute, offline sau altceva.
De ce dracu' sunt toti niste americanizati si nu pun decat mizerii din alea care nu se aplica pentru Romania? Avem colinde frumoase (daca ar fi si ceva mai vesele melodiile ar fi mult mai bine, parca sunt la prohod cei care canta) si deja avem destula parte de incultura americana cu fiecare sticla de cola si mers la McD.
Asa ca pisoiul a plecat in expeditie la Diverta Mall sa caute CD-uri cu colinde romanesti. Spre surprinderea mea, am gasit chiar un stand separat pentru colinde, dotat destul de bine. Asa ca am dat un pic iama: Angela Similea si Marius Teicu, Colinde transilvane 1 si 2, Irina Loghin, Hrusca... ce mai, le-a facut pisoiul ceva vanzare si s-a dotat bine.
Neavand prea multa treaba s-a mai plimbat prin Diverta, sa vada ce oferte sunt pentru Craciun. Nimic deosebit de altfel, nimic care sa atraga atentia. Pana a ajuns la rafturile dedicate baietilor si acolo a ramas tintuit la pistoalele de jucarie. Mi-aduc aminte de pistoalele de jucarie cu capse si fara care era de vanzare la noi si cele aduse de taica'miu din vreo delegatie afara. Cat de mizerabil finisate erau pistoalele romanesti, inclusiv capsele care din 5 nu pocneau decat 3 sau poate 4 si daca aveai auz bun le si auzeai. Ce mistooo era pistolul ala pe care mi l-a adus taica'miu, argintiu si cu role de capse de 100 care toate se auzeau... Cand am vazut ce pistoale de jucarile dragute au, mi s-a facut pofta si mi-am luat 2:


Si ma duc sa mai iau, si capse pentru ele pentru ca asa am chef.
Ce l-a deranjat pe pisoi a fost starea jalnica in care a gasit produsele la raft, pistoale scoase din cutii, cutii lipsa, cutii rupte. Le-am mai pus in ordine, tot arata ca naiba. Parinti care nu-s in stare sa isi stapaneasca odraslele, copii prost crescuti care nu-s in stare sa isi dea seama ce mult au - si jucarii, si parinti care pot sa le cumpere, angajati care nu pun ordine in rafturi. Daca ar fi sa judece dupa asta, viitorul Romaniei nu e prea bun cu atatia lenesi si nerecunoscatori.
Sunt curios ce o sa zica taica'miu cand ii dau cadou un pistol facut sub licenta Piratii din Caraibe ca sa ii sperie pe baietii de la firma cu care colaboreaza...
In mod clar pisoiul nu e intreg la cap, dar se vede pe cine a mostenit :P

miercuri, 2 ianuarie 2008

De Revelion

Pisoiul a facut Revelionul in deplasare, la prieteni. Unde a prestat despre discutii despre varii subiecte, de la WoW la bata cu care a dat in balta Andreea Marin anul trecut, ceva miscare prin zona ringului de dans, admirat artificii foarte reusite, remarcat o matza noua in peisaj, ceva poze cu aparatul foto nou al gazdelor. Suc cat pentru o armata si mancare si mai multa.
Pe-acasa a ajuns la 6, ce bine ar fi daca ar circula metroul asa bine in fiecare zi. Dupa care nani, la care se intoarce si acum.